Oastea Albă Sub Piele

Povestea asta ne poartă în catacombele tăinuite ale trupului, unde niște gărzii albe, voinici de-ai noștri pe care nu-i vedem, dar îi simțim la nevoie, patrulează fără încetare. Nu poartă medalii la piept, ci țin sulițe ascuțite în mâini, veghind prin porți toracice și mări de plasmă să nu lase nicio otreavă să strice rânduiala vieții. E o rânduială aspră, clădită celulă cu celulă, acolo unde oboseala se simte grea ca plumbul, dar unde gardianul alb nu pune steagul jos niciodată. Chiar și în vidul alb al hârtiei mari, unde frica de necunoscut l-a încercat pe pictor, sclipirea aceasta biologică a ieșit la lumină, amintindu-ne că victoria de azi stă într-o singură respirație curată și în curajul voinicului de a se întoarce la luptă.