Straja din Adâncuri

Natura poartă pe umerii ei întreaga noastră lume, fiind temelia pe care ne sprijinim pașii în fiecare zi. Aproape de Ocna Dejului, am fost martor la cum lighioanele pădurii își caută rostul sub soarele de vară, însă am văzut și cum securea omului și fiarele de fier încep să muște din verdeața de la orizont, lăsând în urmă umbre lungi și reci. Magia adevărată nu se clădește din cărămidă și var, ci dăinuie în liniștea codrului pe care îl pierdem fărâmă cu fărâmă. În slovele acestei picturi, sub chipul bătrânului străjer împletit cu ciuperci și mușchi, am tăinuit și am pus la păstrare tot ce afară nu mai are loc să respire. E o pildă despre datoria de a nu dărâma casa care ne hrănește sufletul.